Traim in secolul XXI, sau mai modern spus, traim in perioada tehnologiei, moment cind viata, activitatile zilnice par mult mai simple, cind greutatile par sa se reduca. Aceasta concluzie o face fiecare dintre noi cind ne adresăm intrebari de genul: de ce sa merg pe jos dacă am maşină? De ce sa trimit o scrisoare care va ajunge la destinatie timp de o saptamina, o luna, un an, sau niciodata cind mesajul poate fi receptionat in citeva secunde prin intermediul telefonului? de ce sa pierd din timp si sa depun efort citind o carte pentru a ma documenta, cind pot in citeva minute navigind pe internet sa gasesc raspuns la intrebarile care ma framinta, sau … care de fapt nici nu ma framinta, dar sunt nevoita pentru a le gasi, fara a-mi provoca un interes propriu. Totul pare atit de simplu, insa nu ne dam seama de faptul, ca mersul pe jos inseamna o viata indelungata, o scrisoare inseamna o asteptare, o emotie pozitiva care poate dura o saptamina, un an, o viata, nu doar citeva secunde, ca o carte citita inseamna o cultură nouă, dezvoltare multilaterala pentru a privi lumea…aşa suntem noi, ne credem tari, ne consideram superiori, credeam ca stim totul, insa pina la urma constiintizam faptul ca nu stim nimic. Cu cit avansam in tehnologie, in orcare activitate zilnica pe care o facem, si nu doar, tot mai mult vrem sa descoperim, sa cunoastem altceva, si acest “altceva” nu are o perfectiune, cu cat aflam mai multe, cu atat mai multe intrebari apar, si nu creste gradul de informare, ci de dezinformare. Chiar daca inveti, pana la urma trebuie sa fii demn de a recunoaste ca nu stii nimic, acea cantitate informationala nu are o limita. Miine e o zi noua...un nou inceput pe care iarasi trebuie sa-l afli si tot ce afli te incurca la ce ai vrut sa afli... raspunsurile la intrebari te-au facut sa ceri mai multe intrebari...pana la urma intelegi ca toata viata ai cautat sa afli ceva...si in ultimele clipe iti dai seama ca n-ai reusit sa afli nimic.Aci mai poate aparea inca mnulte semne de intrebare: sau poate ca viata pe care o avem e prea scurta? sau nu ne este dat sa aflam raspunsuri adevarate? sau poate ca noi oamenii suntem lipsiti de modestie ,avem o imaginatie prea mare si nu ne multumim de ceea avem?permanent vrem mai mult, tot mai mult dezvoltind si un egoism. La aceste intrebari cred ca nu vom putea gasi un raspuns niciodata, sau in viziunea unora dintre noi, vor fi niste raspunsuri dar nu argumentate, ci iluzii.
Marele filozof Socrate prin aceasta maxima simpla insa atit de veridica incearca sa ne creeze o alta viziune, sa privim existentialitatea cu alti ochi, mai realisti, si fiecare dintre noi sa ne punem intrebarile: “Cine sunt eu”? “Ce vreau eu”? ”Ce stiu eu”?
Acesta e primul pas in cautarea adevarului, sa recunosti ca nu stii nimic, e mai mult decît să ştii că ştii multe, e mai mult sa nu stii ca intr-adevar nustii nimic.
Комментариев нет:
Отправить комментарий